cobra4
Cei ce vor sa fie moderatori pe forum ma gaseste la id de mes cobra4_cs !!!!Inregistreazate frate !!!!!!
Intra pe situl www.estecobra.tk super tare situl
Despre productie Ice Age / Epoca de gheaţă are de toate - acţiune, umor şi aventură. De aceea, atunci când au fost rugaţi să caracterizeze filmul, regizorul Wedge şi ceilalţi membri ai echipei de realizatori de la Studiourile Blue Sky aveau mai multe la îndemână. „Este o comedie plină de peripeţiiâ€Â?, spune regizorul. „E povestea unei familii cu problemeâ€Â? este de părere producătoarea Lori Forte.
„Fiecare dintre cele patru personaje porneşte la drum din motive personale, fiecare cu intenţiile sale.â€Â? explică Chris Wedge. „Faptul că pornesc împreună nu este ceva la care se aşteptau sau care le-ar fi fost necesar.â€Â? Manny, Sid, Diego şi Scrat, precum şi relaţiile care se stabilesc între ei formează structura pe care se dezvoltă filmul.
„Mamutul Manny este un soi de călător singuratic, care porneşte spre nord doar pentru că toată lumea o ia spre sud.â€Â? explică regizorul. „Manny e uşor mizantrop, nu-i place să-şi piardă timpul cu ceilalţi. Sub înfăţişarea sa morocănoasă se ascunde, însă, un suflet bun. Conform principiilor sale, e de datoria sa să-i ajute pe Sid, Diego şi bebeluşul Roshan.â€Â? spune actorul Ray Romano despre personajul său.
Conform mărturisirilor realizatorilor, Manny a fost personajul cel mai dificil de creat. Un mamut de dimensiunile sale, acoperit de blană şi cu o trompă uriaşă este foarte greu de animat. „Blana reprezintă un nivel de detaliu sporit. A trebuit să ne gândim la forma exactă a firelor şi să le calculăm mişcarea în spaţiu.â€Â? explică desenatorul Peter deSève.
Un element cheie în film este relaţia dintre Manny şi Sid, leneşul plin de umor, gata oricând să facă glume… şi nimic altceva. „Sid este probabil motivul pentru care această specie de mamifere a fost denumită “leneşiâ€Â?.â€Â? glumeşte Chris Wedge. „Sid e un tip leneş, care ştie că poate deveni oricând prânzul unui alt animal, dacă nu se pune sub protecţia unui frate mai mare. Din acest motiv, Sid îl alege pe mamutul Manny.â€Â?
Vocea lui Sid este interpretată de actorul John Leguizamo, care a exersat vreo treizeci de variante de voce, până a ajuns la una foarte asemănătoare cu a sa proprie. „În cele din urmă, Sid a ajuns să semene cu mine.â€Â? comentează amuzat Leguizamo. Echipa de animatori de la Studiourile Blue Sky a creat un personaj extrem de complex. „Sid este foarte flexibil. Se poate apleca, îndoi şi învârti în jurul propriului ax. Vorbeşte extrem de rapid şi, spre deosebire de leneşii din natură, se poate mişca foarte iute la nevoie.â€Â? explică regizorul Chris Wedge.
Al treilea personaj cheie din film este tigrul Diego, căruia îi dă glas pe ecran actorul Denis Leary. Diego este mânat în acţiunile sale mai mult de instinctul de supravieţuire, decât de nevoia de a se împrieteni cu un mamut şi un leneş. „Diego nu şi-a cunoascut părinţii şi nu are nici prieteni.â€Â? explică Wedge. „Denis, prin interpretarea sa, scoate în evidenţă faptul că Diego este un tip dur cu un suflet mare, pe care însă nici nu e conştient că îl are.â€Â? continuă Wedge.
Un alt personaj important este Scrat, o combinaţie între o veveriţă şi un şoarece. Scrat a apărut din dorinţa realizatorilor filmului de a personaliza cumva Epoca de Gheaţă în care are loc acţiunea. „Cea mai bună cale ni s-a părut aceea de a o pune în relaţie cu animalele care trăiesc în ea, şi astfel i-am dezlănţuit forţele asupra ghinionistului de Scrat.â€Â? explică Wedge. ÃŽntr-adevăr, în încercarea sa firească de a-şi îngropa o ghindă drept provizie, ca urmare a faptului că crapă gheaţa, Scrat pune în mişcare un gheţar şi Epoca de Gheaţă începe.
Ice Age 1 – poza de cobra4, in Cinematograf On line - New ! · 5.4KB
_______________________________________ Vrei jocuri??iti dau jocuri... www.manelistule.tk cobra4